Litigiu fiscal câștigat împotriva ANAF: când poate fi anulată o decizie de respingere a accesoriilor fiscale
În activitatea unei societăți comerciale, relația cu administrația fiscală poate deveni rapid o sursă majoră de risc. O simplă eroare în evidența fiscală, o imputare greșită a plății sau o interpretare rigidă a fișei fiscale poate conduce la respingerea unor facilități fiscale importante, la acumularea de accesorii ori chiar la executare silită.
Daca va este refuzată anularea obligațiilor fiscale accesorii, daca va este refuzata imputația plații pe care o faceți, daca fisa fiscala a fiscului nu reflecta ceea ce ați plătit, exista soluții juridice. Nu trebuie sa acceptați abuzurile sau ceea ce face fiscul.
Situație de fapt
Societatea comercială formulase o cerere de anulare a accesoriilor fiscale în baza OUG nr. 107/2024, act normativ care a reglementat posibilitatea anulării dobânzilor, penalităților și altor accesorii fiscale în anumite condiții iar administrația fiscală a respins cererea, susținând că anumite obligații principale nu ar fi fost stinse până la data depunerii cererii de anulare.
Problema esențială a dosarului a fost aceea că societatea achitase obligațiile fiscale, cu indicarea expresă a obligațiilor pentru care se efectuau plățile, adică cu imputarea exact a ceea ce au dorit sa plătească. Cu toate acestea, organul fiscal a interpretat evidența fiscală într-un mod defavorabil contribuabilului și a considerat că anumite obligații ar fi rămas neachitate.
Importanta imputației plății
În materie fiscală, nu orice evidență internă a administrației fiscale este automat corectă. Dacă un contribuabil indică în mod expres obligația fiscală pe care dorește să o stingă prin plată, organul fiscal trebuie să țină cont de această imputare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală (spre exemplu, art. 165 alin. 1 C.proc.fiscala: „Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligații fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligatiile, atunci se stinge obligația fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, (…)
Această regulă este esențială pentru societățile comerciale, deoarece o alocare greșită a plății poate crea artificial restanțe fiscale, deși contribuabilul și-a îndeplinit obligațiile la termen iar in practică, fiscul abuzează de aceste chestiuni si asemenea situații pot avea consecințe serioase, constand in respingerea cererilor de anulare a accesoriilor fiscale; apariția unor pretinse restanțe în fișa fiscală; calcularea de dobânzi și penalități; blocarea unor facilități fiscale; declanșarea procedurilor de executare silită; afectarea activității curente a societății.
Soluția
Instanțele admit acțiunile formulate de societatea comercială și confirma caracterul nelegal al deciziilor fiscale contestate. Această soluție – de contestare judiciară – este importantă deoarece arată că deciziile administrației fiscale pot fi combătute eficient atunci când sunt întemeiate pe erori de evidență, interpretări greșite ale plăților sau aplicarea nelegală a dispozițiilor fiscale privind imputația plății.
Prin urmare, o societate comercială nu trebuie să accepte automat concluziile organului fiscal doar pentru că acestea apar în fișa fiscală sau într-o decizie administrativă.
Înainte de a considera că o sumă este datorată, este necesară o analiză atentă a declarațiilor fiscale depuse; termenelor de scadență; ordinelor de plată; imputației plăților; fișei sintetice și fișei analitice pe plătitor; deciziilor de impunere sau de respingere; contestațiilor administrative formulate; termenelor de contestare în instanță.
În multe situații, diferența dintre o datorie fiscală reală și una aparentă rezultă tocmai din modul în care organul fiscal a alocat sau interpretat plățile efectuate.
Când este necesară asistența unui avocat de contencios fiscal
Asistența juridică devine importantă mai ales atunci când societatea primește decizie de respingere a anulării accesoriilor fiscale; decizie de impunere; somație sau titlu executoriu fiscal; poprire asupra conturilor; decizie de soluționare nefavorabilă a contestației administrative sau a cererilor formulate; refuz privind aplicarea unei facilități fiscale; diferențe nejustificate în fișa fiscală.
În astfel de cazuri, reacția rapidă este esențială. Termenele în materia contenciosului administrativ și fiscal sunt stricte, iar lipsa unei contestații formulate corect poate duce la pierderea posibilității de anulare a actului fiscal.
De curând, am câștigat litigii exact pe aceasta situație care confirmă faptul că societățile comerciale au la dispoziție mijloace eficiente pentru a contesta deciziile nelegale ale ANAF.
Atunci când obligațiile fiscale au fost achitate, cu imputația expresa arătata de către societate iar organul fiscal refuză nejustificat aplicarea unei facilități legale sau menține accesorii fiscale nedatorate, societatea are dreptul să solicite anularea actelor administrative fiscale și repararea situației create.
De aceea, strategia juridica si asistență și reprezentare în litigii fiscale, contencios administrativ, contestații împotriva deciziilor ANAF, anularea accesoriilor fiscale și apărarea societăților comerciale în raporturile cu administrația fiscală sunt foarte importante iar societățile trebuie sa ceara consilierea si ajutorul de reprezentare din partea unor avocați specializați.