ANAF ignora imputatia platii? Deciziile fiscale de accesorii si/sau executarea silită fiscală pot fi anulate

ANAF ignora imputatia platii in numeroase situatii in care societatile comerciale achita obligatiile fiscale la termen, dar administratia fiscala distribuie sumele in mod gresit.

În practică, numeroase societăți comerciale se confruntă cu o problemă gravă în relația cu administrația fiscală: deși achită obligațiile fiscale la termen și indică în mod expres ce datorii doresc să stingă, administrația financiară distribuie sumele în alt mod, invocând ulterior existența unor restanțe fiscale.

Această conduită poate conduce la emiterea de somații, decizii de accesorii, titluri executorii și chiar la declanșarea executării silite pentru obligații care, în realitate, au fost deja achitate.

Problema apare frecvent în cazul societăților comerciale care efectuează lunar plăți către bugetul de stat: contribuții sociale, impozit pe salarii, contribuție asiguratorie pentru muncă, alte obligații declarate prin declarațiile fiscale curente.

În asemenea situații, contribuabilul poate ajunge să fie executat silit nu pentru că nu a plătit, ci pentru că administrația fiscală nu a dat eficiență legală imputației plății.

Ce este imputația plății în materie fiscală

Imputația plății reprezintă indicarea de către contribuabil a obligației fiscale pe care dorește să o stingă prin plata efectuată, indicare care se poate face pe instrumentul de plata (OP-ul), explicațiile înscrise în documentul bancar,  sau prin înștiințare/notificare separata comunicata in SPV ori corespondenta purtata cu administrația financiara.

Cu alte cuvinte, atunci când o societate comercială face o plată, aceasta poate menționa expres că suma achitată privește o anumită declarație, o anumită lună fiscală sau un anumit tip de obligație.

Dacă imputația este clară, administrația fiscală nu ar trebui să distribuie suma după propriul criteriu, ignorând voința exprimată de contribuabil iar atunci cand ANAF ignora imputatia platii, societatea poate contesta titlul executoriu, somatia si intreaga executare silita.

Problema: plăți făcute la termen, dar executări silite emise ulterior

În practică, se întâlnesc situații în care societatea comercială depune declarațiile fiscale;  achită sumele datorate înainte de scadență sau la termen;  indică exact obligațiile fiscale stinse;  transmite înștiințări suplimentare către administrația fiscală;

iar ulterior primește somație;  deciziei de accesorii, titlu executoriu;  poprire;  acte de executare silită.

Motivul invocat de organul fiscal este, de regulă, acela că plata ar fi fost distribuită către obligații mai vechi sau către alte debite, iar obligația curentă ar fi rămas nestinsă.

Această explicație nu este suficientă atunci când contribuabilul poate dovedi că a indicat clar ce obligație fiscală a dorit să stingă și că pretinsele obligații anterioare fie nu existau, fie erau deja achitate.

Ce au reținut instanțele în astfel de situații

În zeci de cazuri recente, instanțele au constatat că societatea contestatoare achitase obligațiile fiscale anterior emiterii actelor de executare iar plățile fuseseră însoțite de imputația făcută de debitor, astfel ca la data începerii executării silite obligațiile erau deja stinse prin plată.

In mod similar, administrațiile financiare au susținut că plățile ar fi stins obligații anterioare. Instanța a respins această apărare, reținând că societatea achitase obligațiile fiscale cu imputația expresa a sumelor pe care le achita, plăti efectuate anterior emiterii actelor de executare, iar administrația fiscală fusese înștiințată cu privire la modalitatea de imputație a plăților. În consecință, instanța a constatat că, la data emiterii actelor de executare, organul fiscal nu deținea o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Aceste soluții confirmă un principiu esențial: deciziile de accesorii si/sau executarea silită fiscală nu poate fi pornită în mod legal dacă obligația fiscală a fost deja stinsă prin plată.

De ce este importantă imputația plății

Pentru societățile comerciale, imputația plății este esențială mai ales atunci când există mai multe declarații fiscale depuse succesiv;  plăți lunare;  obligații fiscale principale și accesorii;  decizii de accesorii contestate;  diferențe în fișa fiscală;  compensări operate eronat;  popriri sau executări silite repetate.

Fără o imputație clară, organul fiscal poate susține ulterior că plata a fost distribuită către alte obligații însă atunci când contribuabilul indică expres ce obligație stinge, administrația fiscală trebuie să respecte această opțiune în condițiile legii.

Când poate fi anulată executarea silită ANAF

Executarea silită fiscală poate fi contestată atunci când:

• obligația fiscală a fost achitată anterior emiterii somației;
• plata a fost efectuată cu imputație clară;
• organul fiscal a ignorat mențiunile din ordinul de plată;
• fișa fiscală nu reflectă corect plățile efectuate;
• sunt invocate obligații anterioare fără dovadă clară;
• au fost calculate accesorii pentru debite deja stinse;
• titlul executoriu privește creanțe inexistente sau deja achitate.

În asemenea cazuri, societatea poate formula contestație la executare și poate solicita:

• anularea somației;
• anularea titlului executoriu;
• anularea executării silite însăși;
• restituirea taxei judiciare de timbru;
• obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată.

 Ce trebuie să facă societatea comercială

O societate care primește acte de executare de la ANAF trebuie să verifice imediat:

1. ce obligație fiscală este menționată în somație;
2. ce declarație fiscală stă la baza titlului executoriu;
3. dacă suma a fost achitată;
4. data plății;
5. explicația din ordinul de plată;
6. corespondența transmisă prin SPV;
7. fișa fiscală;
8. eventualele decizii de accesorii;
9. dacă există popriri sau alte acte de executare.

Este important ca analiza să fie făcută rapid, deoarece termenul pentru contestația la executare este scurt.

Este util sa cunoașteți ca, imputația plății nu este o simplă formalitate contabilă. În materia executării fiscale, ea poate face diferența dintre o executare legală și o executare abuzivă.

Atunci când o societate comercială achită obligațiile fiscale la termen și indică în mod expres ce datorie dorește să stingă, administrația fiscală nu poate ignora această manifestare de voință și nu poate construi artificial o restanță fiscală.

În cazul în care ANAF emite somații, titluri executorii sau popriri pentru obligații deja achitate, contestația la executare fiscală poate conduce la anularea actelor de executare.

Pentru societățile comerciale, verificarea rapidă a fișei fiscale, a ordinelor de plată și a actelor de executare este esențială pentru protejarea activității curente și pentru evitarea blocării conturilor bancare.